Mori!

Lumanarile s-au inecat in propria ceara.
Si luna se scufunda in marea neclara…
Ceea ce a fost viu odata, dispare
Cu timpul tot ceea ce respira, moare.
Nu incerca sa negi si nu te mai ascunde
In lumea ta fictiva,ireala,unde
Crezi ca totul e salbatic si etern.
Incerci vise amagitoare sa-ti strecori
In mintea obosita… o sa mori!
Si lumea pe care-o sti, pe care-o ravnesti
Se ofileste, asemenea unei flori.
Degeaba te zbati intre adevar si minciuna
Cand viata atat de draga tie, ti se fura…
Degeaba-ti aduni amintiri si sperante
Cand te descompui in complexe substante…